Foto: Bereczky SándorFoto: Bereczky Sándor

„Muzică în Perimetru” este un proiect cultural care celebrează talentul și arhitectura autohtonă prin organizarea de concerte muzicale în locații din patrimoniul cultural într-un mod unic și inovator. Ne-am așezat la discuție cu Mara Micheu, communication manager al organizației Facem, care a adus proiectul la viață, ca să descoperim cum se țese această pânză sonoră ce conectează comunitatea cu arta și istoria.

Suita de concerte organizate anul acesta în Târgu Mureș a pus în evidență trei clădiri emblematice pentru oraș. Seria a început în splendoarea Palatului Culturii sub vocea caldă a Valeriei Stoica. Apoi la Palatul Toldalagi, un spațiu ce a răsunat cu timbrul Anei Coman. Sejurul sonor s-a încheiat la Palatul Administrativ, unde Mindthegap Trio a pregătit terenul cu un preludiu jazz, deschizând actul principal pentru Dora Gaitanovici – Eclectic. Fiecare dintre aceste locații istorice nu a fost doar un fundal, ci un participant activ în crearea unei atmosfere memorabile, ce a rămas cu siguranță în inima spectatorilor.

Foto: Bereczky Sándor
Foto: Bereczky Sándor

Prin organizarea de concerte intime în spații istorice, evenimentul oferă o experiență multisenzorială ce unește muzica live cu estetica urbană. Accesul a fost gratuit, dar contribuțiile voluntare (sau „neobligatorii”, cum le-au numit organizatorii) ale publicului ajută la perpetuarea evenimentelor. La al treilea an de la înființare, seria de concerte își propune să fie mai mult decât niște spectacole, fiind un veritabil act de intervenție culturală.

  • Ce semnificație are „Muzică în Perimetru” pentru voi și pentru comunitatea locală?

Proiectul „Muzică în Perimetru” este șansa noastră de oferi comunității niște experiențe altfel. Niște concerte altfel. Este, poate, exprimarea supremă a ceea ce ne dorim noi să aducem ca plusvaloare în oraș. Și anume evenimente de care să se bucure lumea atât de mult încât să spună „wow, mai vrem. De ce nu se întâmplă mai des?”, iar asta nu o spunem dintr-o dragoste față de cantitate, ci dintr-o dragoste față de o paletă largă de activități culturale care să stea la dispoziția locuitorilor unui loc care se respectă.

Știm că lumea încă apreciază concertele în sălile clasice de concert, sau unde se mai fac de obicei concerte în zilele de astăzi, însă credem cu tărie că bucuria lor este cu atât mai stârnită când aud de un concert în holul unei clădiri emblematice din oraș. Sau în curtea unui muzeu. Locuri în care nu se întâmplă de obicei astfel de evenimente.

Ni s-a și dovedit acest fapt de către comunitatea locală. Am ajuns la a treia ediție și încă de la prima ediție reacția publicului a fost una inegalabilă. Este un proiect extrem de dorit, îndrăgit și apreciat la noi în oraș (și nu numai), publicul crescând pe măsură și dorindu-și tot mai mult să i se ofere șansa de a participa la astfel de serate.

  • Ce rol a jucat iluminarea pereților și arhitecturii Palatului Culturii în experiența concertului?

Acest aspect al proiectului nostru contează enorm. Putem spune cu mâna pe inimă că face cu adevărat o diferență. Ne alegem artiștii „pe sprânceană”, cum s-ar zice, iar muzica lor e mereu superbă, însă scoaterea în evidență a elementelor arhitecturale ce definesc clădirile în care ne regăsim trei seri pe an (doar trei, deocamdată) e un aspect care de la bun început a fost primordial. Așa că muzica artiștilor în combinație cu spectacolul de lumini și uneori de fum pe care în pun la cale deja al doilea an la rând prietenii noștri de la Necs Sound & Light fac ca atmosfera să fie de-a dreptul divină, și ochii publicului să se perinde prin toată încăperea, în timpul concertului.

La urma urmei, pe lângă ilustrarea arhitecturii clădirilor de patrimoniu local în care au loc concertele noastre, un aspect foarte interesant este faptul că, prin atmosfera pe care o creăm, locul în care suntem este cosmetizat complet. Capătă o altă formă. Cel mai bun exemplu pentru ce tocmai am scris este concertul Jurjak de anul trecut, care a avut loc în Sinagoga Status Quo Ante din Târgu Mureș, alături de un spectacol de lumini roșii. Nu ai ocazia în fiecare zi să asculți rock într-o sinagogă, într-un plin spectacol de lumini.

Foto: Bereczky Sándor
Foto: Bereczky Sándor
  • Cum a influențat politica „Bilete Neobligatorii” desfășurarea și prezența la evenimentul vostru?

Ideea de bilete neobligatorii este una foarte faină și atipică, ce nouă ne-a plăcut enorm din start. Oamenii apreciază astfel de evenimente, astfel încât iau mereu în considerare faptul că există un efort mare în spate și își arată recunoștința, în primul rând prin prezența la eveniment, iar în al doilea, prin donații. Nu vrem să credem despre proiectul nostru că aduce mai mulți oameni decât ar aduce în mod normal, doar pentru că este cu intrare liberă. Suntem siguri că publicul nostru ar fi la fel de numeros și în alte circumstanțe.

  • Care au fost criteriile de selecție a artiștilor care performează la evenimentele voastre?

Căutăm mereu să aducem, în primul rând, artiști care nouă ne plac și pe care i-am asculta. De asemenea, avem un set prestabilit de genuri muzicale pe care vrem să le aducem la Muzică în Perimetru. E un set care mai poate varia, bineînțeles, dar care deocamdată se învârte în jurul genurilor precum indie rock, rock, jazz, blues și toate subgenurile care vin pe lângă.

Ne gândim mereu și la atmosfera pe care vrem s-o creem, la potrivirea artiștilor cu locațiile alese, la a susține artiști autentici, care transmit mesaje puternice prin muzica lor.

Foto: Bereczky Sándor
Foto: Bereczky Sándor
  • Cât v-a ajutat finanțarea câștigată în urma concursului organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș?

Finanțarea ne-a ajutat absolut în totalitate. Este liantul nostru în realizarea proiectului Muzică în Perimetru, iar pentru asta vrem să mulțumim și pe calea asta primăriei! Apreciem foarte tare faptul că se organizează astfel de concursuri, pentru proiecte culturale, și că prin intermediul acestora au ocazia și organizațiile mici și foarte creative să-și arate talentele în ce evenimente faine pot să facă în oraș. Iar Muzică în Perimetru se numără cu siguranță printre evenimentele faine și diferite din oraș.

  • Cum a decurs parteneriatul cu municipalitatea?

Atât timp cât respecți toți pașii aferenți finanțării, nothing can go wrong. 🙂

  • Ce feedback ați primit de la participanți și colaboratori? Cum vreți să implementați în evenimentele ce urmează aceste sfaturi?

Toată lumea este mereu extrem de încântată de acest proiect. Mereu ne surprinde cât de multă lume onorează cu prezența la concertele noastre și cât de mult apreciază artiștii locațiile, cât de impresionați sunt de ele. Ne așteptăm mereu la reacții foarte bune, pentru că știm ce oferim, însă mereu ne depășesc așteptările. Am avut inclusiv declarații de la artiști despre cum locația concertului lor este una dintre cele mai frumoase, dacă nu cea mai frumoasă în care au cântat. Acest feedback nu face decât să ne motiveze să creștem acest proiect cât de mult putem, și să-l ducem constant înspre o calitate și mai bună.â

Foto: Bereczky Sándor
  • Doriți să vă extindeți la nivel național cu evenimentele? Dacă da, ce strategie vă propuneți?

Ne-am bucura enorm să ne extindem la nivel național cu Muzică în Perimetru, să putem pune în valoare cât de multe clădiri de patrimoniu local și cât de mulți artiști faini! Deocamdată, planurile sunt să ne extindem pe plan local în numărul de concerte pe care-l oferim anual. Pe urmă, nivel județean, iar ulterior ne vom gândi și la alte județe. Ne gândim deja la strategii pentru a aduce la realitate acest vis, de a oferi mai mult de trei concerte anuale, și suntem deschiși la colaborări și parteneriate cu entitățile cărora li se pare interesant acest proiect. Le mulțumim de pe acum celor care ne vor aborda!

Pe măsură ce cortina cade peste detaliile vibrante ale acestor spectacole, rămâneți conectați la pulsul „Muzicii în Perimetru” pe paginile lor de Facebook și Instagram.

By Denisa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *